VIDEO Trista despărțire de stadionul Giulești
Inaugurat pe 10 iunie 1939 de Regele Carol al II-lea. Închis pe 25 iunie 2017 de Miron Cozma, regele huilei.
Giuleștiul, așa cum îl știm dintotdeauna, va fi demolat pentru a face loc unui stadion mai modern, care ar urma să găzduiască sesiunile de antrenament ale echipelor participante la Campionatul European din 2020. Acesta este scenariul fericit. Există, însă, și un scenariu nefericit, creat în mintea tot mai pesimiștilor suporteri rapidiști: stadionul dispare, terenul este valorificat, creditorii Rapidului își recuperează datoriile. În oricare dintre scenarii un lucru e sigur: potcoava nu va mai fi. Bătrânul Giulești a încetat să mai existe. Cortina a căzut luna trecută, la finalul ultimului eveniment sportiv găzduit acolo: un mini-campionat de fotbal Old Boys, organizat cu ocazia împlinirii a 94 de ani de existență a clubului din Grant.
După ce ultima echipă de aur a Rapidului s-a risipit, în urmă cu vreo 10 ani, după ce Rapidul a retrogradat în Liga a II-a, după ce Rapidul s-a desființat juridic și-apoi a pierit și din inimile rapidiștilor, după ce toate acestea au fost înfăptuite, mai rămăsese un ultim bastion din acest angrenaj al nostalgiei ceferiste: bătrânul stadion Giulești. Ani în șir, oamenii au venit în Giulești, cu tramvaiul 44 sau cu trenurile personale care taie Câmpia Română, ca să fie acolo. Nimic mai mult. Să inspire și să expire aer în Giulești.
Unii spun că a fost și un fel de revoltă: mica frondă a unor generații prea obosite ca să pornească o mare revoluție. Cu timpul, Giuleștiul a început să ia înfățișarea acestor muncitori hămesiți: obosit și el, prăfuit, veșnic mirosind a mucegai, lăsat pe dinafara planurilor cincinale, util doar ca reclamă la pește oceanic. Există un preț pentru toate: Galeria lu’ Rapid n-a fost membră de partid, dar nici Giuleștiul n-a mai fost refăcut după bombardamentele americane din ’44. A traversat comunismul cu o peluză lipsă și cu tribuna a doua amputată (turnulețul dinspre triaj n-a mai fost refăcut niciodată). Iar după ce comunismul a căzut, Giuleștiul s-a pricopsit cu o peluză botezată popular Văcăroiu și cu o tribună oficială mică și meschină, după chipul și asemănarea lui Copos. Bântuit de personaje de tristă amintire chiar de la inaugurare (Carol al II-lea a călcat primul pe terenul de joc – zgură, pe atunci – la Ceferiada din 1939), Giuleștiul și-a închis porțile duminică 25 iunie 2017 printr-un episod din care istoria va reține atât:
Miron Cozma a fost invitat să dea startul meciului demonstrativ dintre Rapid Old Boys și Petrolul Old Boys. Ca și cum, după 94 de ani de istorie, tot ce s-ar putea spune despre Rapid ar fi asta: „o echipă simpatizată de Miron Cozma“. Puținii spectatori prezenți la meci au tăcut câteva secunde, neînțelegând ce se întâmplă, apoi au început să fluiere și să urle. S-a creat acel vacarm neomogen al furiei spontane: înjura fiecare pe limba lui. Unii îl înjurau pentru mineriade, alții pentru un cap în gură dat lui Dănuț Lupu în 1996: „Dănuț trebuia să fie aici, nu tu!“. Miron Cozma, în cămașă vișinie și cu ochelari de soare la ochi, a pasat cu latul către nicăieri și astfel a început meciul, iar Giuleștiul și tot ce înseamnă el și-a încheiat socotelile cu viața. Până la final, oamenii n-au mai cântat, n-au mai înjurat. Au stat și s-au gândit. Mulți au urcat în înaltul tribunei a doua, s-au întors cu spatele la teren și s-au uitat la trenuri. Rapid a fost bucuria oamenilor simpli, dar de prea multe ori, bucuria aceasta a fost drămuită de niște profitori. De prea multe ori, slugărnicia și foamea de bani au capturat această bucurie.
S-a vorbit în ultimele luni de resuscitarea Rapidului prin mila unor primării din sau de pe lângă București. O, ce veste îngrozitoare! Cei care i-au permis lui Miron Cozma să intre cu pantofi de lac pe gazonul Giuleștiului vor fi oare statornici în fața unor mari interese politice? Giuleștiul intră în faza de demolare, dar vocea lui continuă să se audă prin piața Crângași sau prin gara Basarab. Iar această voce spune cu obidă că Rapidul, sau ce a mai rămas din el, e pe cale să se transforme într-o mașinărie de adunat voturi. Așa că, adio!
Mulți și-au luat adio de la Rapid în acea seară de sfârșit de iunie. A făcut la fel și semnatarul acestor rânduri. La final ne-au lăsat să stăm câteva minute pe gazon, înainte să apună soarele de tot. Am stat așa, câteva clipe, doar ca sa mai inspirăm și să mai expirăm pentru ultima dată în Giulești.
