VIDEO Reportaj la protestul din Alexandria: „Sunt prea mulți ani de când acest om ne ține cu piciorul pe grumaz“
Teleormănenii nici măcar nu mai sunt dezamăgiți de politicieni. Sunt dezamăgiți de ei. Unii de alții. „Nu mai e vorba de manipulare politică aici. Nu-i manipulează nimeni pe oamenii ăștia să nu muncească și să aștepte ajutoare sociale. Pur și simplu nu au chef. De aici pleacă totul“. Cel care ne face acest rezumat este un tânăr din Alexandria. Lucrează la filiala unei companii de telecom din oraș. E omul cu portavocea la protestul împotriva măsurilor luate de Guvern în ultimele săptămâni. Portavocea e, însă, inutilă. Nu-ți poți striga resemnarea prin pâlnia ei, nimic nu rimează, sunetele se sparg în piața mare a Alexandriei. Peste drum de protest, statuia lui Liviu veghează deasupra oamenilor. E Liviu Vasilică, cel mai iubit dintre teleormăneni.
„Ce să facem, dacă am avut norocul să-l dăm țării pe tătuca!“. Ne vorbește o femeie între două vârste. A scris pe un carton „Corupția ucide“ și l-a lăsat pe scările primăriei. Cartonul a dispărut repede în coșul de gunoi din ghereta paznicului. E un protest mic, cu oameni debusolați. Puținii ziariști locali prezenți simt nevoia, parcă, să se scuze: „N-am mai văzut așa ceva. Și la înmormântări e mai multă agitație“. „Ăștia suntem“, spune femeia între două vârste.
Un oraș în depresie cronică, în mijlocul unui județ îmbătrânit și depopulat. Teleormanul care ar fi putut schimba ceva s-a mutat demult în Spania, prin suburbiile Madridului și la Valencia. Au rămas câțiva aici iar resemnarea lor e contagioasă. Parcă nici nouă nu ne mai vine să filmăm. Lăsăm, totuși, camera pornită, ca să rămână undeva și mărturiile lor. Ajungem până acolo încât ne scapă o întrebare total aiurea: „De ce sunteți așa?“. „Pentru că de prea mulți ani omul ăsta ne ține cu piciorul pe grumaz“.
Umbra lui plutește peste Piață, peste Prefectură, peste Liviu Vasilică. Se pleacă într-un marș spre pietonala orașului, dar, pe la colțuri, mai dispare câte unul. Până să se ajungă la pietonală se risipesc cu toții, care încotro, într-o liniște ca de finalul anilor ’80. Parcă stă să vină Revoluția. Numai muzica de la difuzoarele stradale montate de Primăria Municipiului Alexandria schimbă cu puțin senzația. Muzică de dans într-un oraș paralizat . Găsim pe stradă un bătrân care adună toată atmosfera într-o frază: „E ceva în aer, nu simțiți? Parcă e apăsarea aia de dinainte de cutremur“.
