Organizațiile USR din sectoarele 1 și 2 ale Bucureștuiului, dar și cea din Brașov afirmă că au recuperat câteva sute de voturi din secțiile în care ele s-au putut renumăra.

Rezultatele parțiale ale alegerilor locale de duminică sugerează că primarii Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Allen Coliban au pierdut, însă cu toții reclamă nereguli semnificative, fie la vot, fie la numărătoare.

În cazul sectoarelor din București, diferența față de candidații puterii e tocmai de câteva sute de voturi.

Biroul Electoral Central nu s-a arătat impresionat, deocamdată: instituția a respins o solicitare de a anula alegerile din sectorul 1. Din postura de câștigător autodeclarat, George Tuță i-a cerut oficial lui Clotilde Armand să înceapă procedura de predare a mandatului.

Rareș Hopincă, la sectorul 2, a spus la rândul său că renumărarea nu ar mai avea cum să schimbe rezultatul.

Parchetul, însă, a anunțat că a înregistrat după-amiază o plângere penală depusă de Radu Mihaiu privind „coruperea alegătorilor” în mai multe secții de votare.

Maneaua vrajbei noastre

În București, într-o noapte încinsă, a izbucnit un mic război cultural cum s-au mai tot purtat pe la noi: un tânăr cântăreț de manele, invitat pe scenă de o mare trupă internațională, a fost huiduit copios de o parte a publicului strâns pe Arena Națională.

Babasha – foarte popular pe YouTube – li s-a alăturat celor de la Coldplay la cererea acestora din urmă.

Un al doilea concert al trupei britanice e programat în această seară. „Vă anunț că urmează un show și mai și”, a spus cîntărețul de 22 de ani.

După cum s-a mai întâmplat în împrejurări asemănătoare, toată lumea are acum o părere și toată lumea și-o și exprimă.

Dar cum a reacționat un artist?

La Știrile Zilei stăm de vorbă cu Simion Bogdan Mihai, culegător de muzică tradițională și lăutar.

Gaza și Ucraina, negocieri internaționale

Tancurile israeliene au pătruns și mai adânc în zona de vest a oraşului Rafah din Fâşia Gaza, după una dintre cele mai grele nopţi de bombardamente.

Numeroase familii și-au părăsit, pe întuneric, casele sau au fugit din taberele de refugiați. Peste un milion de oameni puși de fugă de războiul izbucnit în 7 octombrie și-au căutat adăpost în Rafah.

Armata afirmă că operațiunea sa a urmărit să elimine ultimele unități de luptă din Rafah ale grupării radicale Hamas. Din noiembrie încoace, de la un scurt armistițiu de o săptămână, toate încercările de a negocia încetarea focului în Gaza au eșuat.

Războiul din Gaza și cel din Ucraina sînt primele teme ale summitului din Italia al G7, grupul celor mai industrializate șapte țări din lume.

Un acord major deblochează un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Kiev, garantat de dobânzile viitoare generate de activele ruseşti confiscate.

În weekend, în Elveția, un summit de pace va lua în discuție planul Ucrainei de a pune capăt războiului.

Vor lua parte la reuniune 90 de ţări şi de organizaţii internaţionale. Rusia, însă, a fost exclusă.

E joi, 13 iunie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:50 Voturi renumărate și noi acuzații de fraudă

02:08 Observatorii, interziși la următoarele alegeri?

03:36 Cum i-a convins Nicu Ștefănuță pe tineri să-l voteze?

09:53 Regulamentele școlare, schimbări majore

10:41 Manea huiduită la un concert Coldplay

15:21 Explozia din Botoșani: doi răniți în stare gravă încă

15:54 Amendă în urma incendiului din Medgidia

16:26 Gaza și Ucraina, negocieri internaționale

Cele mai recente

test Parallax imagini interior

Stilul lui Robert Negoiță de a face administrație, în total dispreț față de respectarea legilor, a ajuns să depășească o linie roșie: interesele imobiliare sunt puse mai presus de protejarea vieților omenești. La ordinul primarului Negoiță, în Sectorul 3 al Capitalei s-au construit, în ultimii ani, în mod ilegal, 11 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz, iar un raport de expertiză obținut de Recorder arată că normele legale de protejare a conductelor n-au fost respectate. Inginerii Transgaz spun că traficul poate produce fisuri în conducte, ceea ce creează risc de explozie. “Nici nu vreau să mă gândesc… nu mai rămâne

ARTICOL TEST. Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.

Test App

Pe 25 noiembrie 2025, Ioan Adomnicăi, un bărbat fără adăpost din Timișoara, a fost luat de pe stradă de un agent de poliție locală, după ce a fost prins la cerșit, împreună cu partenera lui, o femeie nevăzătoare. Cei doi au fost duși la sediul Direcției Generale de Poliție Locală Timișoara. Înainte de a fi amendat și lăsat să plece, Adomnicăi a fost bătut și umilit de agentul care l-a ridicat de pe stradă, chiar în curtea instituției de ordine publică.  Abuzul ar fi trecut probabil neobservat, dacă omul fără adăpost nu ar fi înregistrat pe ascuns momentul reținerii sale. Proba audio prezintă,