VIDEO Ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat

Ați observat cu câtă naturalețe se întorc foștii politicieni în fața românilor? Ați remarcat cât de greu este să-și accepte retragerea cei care stăteau cândva la masa puterii? După un timp, încep să se foiască în fotoliul de acasă și construiesc scenarii în care să pară că noi toți pierdem odată cu ieșirea lor din scenă. Așa că, în loc să fie un gest de onoare irevocabil, demisia dintr-o funcție publică nu este decât o cerere de concediu.

Dacă nu ați fost atenți la subtilitățile de pe scena politică românească, vă spunem noi: o seamă de actori politici care, acum trei ani, după tragedia din clubul Colectiv, și-au semnat demisiile cu ambele mâini, se întorc astăzi în lumina reflectoarelor cu haine noi și năravuri vechi. Vorbim despre reînvieri politice precum cea a generalului Gabriel Oprea sau a ex-primarului de la Sectorul 4, Cristian Popescu Piedone și, nu în ultimul rând, a fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Așa se face că, într-o dimineață de octombrie rece și ploioasă, dar într-o atmosferă de caldă prietenie, Nicu – așa cum îi spun apropiații – și-a relansat cariera naufragiată în urmă cu trei ani. Pe atunci, ignorând realitatea, ne anunța că statul român și chiar el, ministrul, fac față cu brio situației dramatice în care se aflau sutele de răniți în incendiul din Colectiv.

Timpul a demonstrat că reacția lui Bănicioiu a fost doar un balet demagogic, iar România a fost complet depășită de efectele devastatoare ale incendiului de acum trei ani. Știm însă, din gloriosul nostru trecut, că politica românească îi primește în brațele ei pe cei care au greșit, mai ales dacă pretind că nimic nu s-a întâmplat.

Cele mai recente

test Parallax imagini interior

Stilul lui Robert Negoiță de a face administrație, în total dispreț față de respectarea legilor, a ajuns să depășească o linie roșie: interesele imobiliare sunt puse mai presus de protejarea vieților omenești. La ordinul primarului Negoiță, în Sectorul 3 al Capitalei s-au construit, în ultimii ani, în mod ilegal, 11 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz, iar un raport de expertiză obținut de Recorder arată că normele legale de protejare a conductelor n-au fost respectate. Inginerii Transgaz spun că traficul poate produce fisuri în conducte, ceea ce creează risc de explozie. “Nici nu vreau să mă gândesc… nu mai rămâne

ARTICOL TEST. Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.

Test App

Pe 25 noiembrie 2025, Ioan Adomnicăi, un bărbat fără adăpost din Timișoara, a fost luat de pe stradă de un agent de poliție locală, după ce a fost prins la cerșit, împreună cu partenera lui, o femeie nevăzătoare. Cei doi au fost duși la sediul Direcției Generale de Poliție Locală Timișoara. Înainte de a fi amendat și lăsat să plece, Adomnicăi a fost bătut și umilit de agentul care l-a ridicat de pe stradă, chiar în curtea instituției de ordine publică.  Abuzul ar fi trecut probabil neobservat, dacă omul fără adăpost nu ar fi înregistrat pe ascuns momentul reținerii sale. Proba audio prezintă,