INVESTIGAȚIE RECORDER. Din nou pe urmele hoților de lemn

În ultimul an, problema tăierilor ilegale de lemn a creat un val de revoltă în spațiul public, iar noul guvern liberal și-a asumat eradicarea acestui flagel. Ce se întâmplă însă dincolo de acest zgomot de fond?

În pădurile României se exploatează în continuare ilegal, prin metode din ce în ce mai rafinate, cu complicitatea silvicultorilor și cu protecția politicienilor de la cel mai înalt nivel.

După investigația de anul trecut, din zona Bucovinei, am plecat din nou pe urmele hoților de lemn, de această dată în aria protejată din Munții Gurghiu (județul Mureș). Aici se află unul dintre cele mai mari ocoale silvice din zonă, care administrează peste 15.000 de hectare de pădure de stat.

Timp de mai multe luni, am monitorizat transporturile care ieșeau din pădure, am vorbit cu silvicultorii din sistem, i-am confruntat pe unii dintre patronii care taie în zonă și am obținut documente care atestă complicitatea instituțiilor statului la o catastrofă ecologică ce se desfășoară sub ochii noștri.

Am descoperit că o parte a silvicultorilor puși să apere codrul sunt în cârdășie cu hoții, așa că jaful se face în liniște, iar lemnul furat e legalizat odată ce iese din pădure.

Cei care refuză să intre în cârdășie cu mafia lemnului, că sunt simpli angajați sau șefi de direcție silvică, sunt luați la bătaie sau presați, prin influențe politice, să demisioneze.

Așa arată dezastrul din Munții Gurghiu:

În procesul de documentare am folosit informații de pe platforma termene.ro.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

test Parallax imagini interior

Stilul lui Robert Negoiță de a face administrație, în total dispreț față de respectarea legilor, a ajuns să depășească o linie roșie: interesele imobiliare sunt puse mai presus de protejarea vieților omenești. La ordinul primarului Negoiță, în Sectorul 3 al Capitalei s-au construit, în ultimii ani, în mod ilegal, 11 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz, iar un raport de expertiză obținut de Recorder arată că normele legale de protejare a conductelor n-au fost respectate. Inginerii Transgaz spun că traficul poate produce fisuri în conducte, ceea ce creează risc de explozie. “Nici nu vreau să mă gândesc… nu mai rămâne

ARTICOL TEST. Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.

Test App

Pe 25 noiembrie 2025, Ioan Adomnicăi, un bărbat fără adăpost din Timișoara, a fost luat de pe stradă de un agent de poliție locală, după ce a fost prins la cerșit, împreună cu partenera lui, o femeie nevăzătoare. Cei doi au fost duși la sediul Direcției Generale de Poliție Locală Timișoara. Înainte de a fi amendat și lăsat să plece, Adomnicăi a fost bătut și umilit de agentul care l-a ridicat de pe stradă, chiar în curtea instituției de ordine publică.  Abuzul ar fi trecut probabil neobservat, dacă omul fără adăpost nu ar fi înregistrat pe ascuns momentul reținerii sale. Proba audio prezintă,