Când moartea devine rutină: cum arată ultimul drum al românului răpus de COVID

România a devenit o țară răvășită de pandemie, cu spitale arhipline, cu sute de morți pe zi și cu drame greu de exprimat în cuvinte. Rămân, însă, o mulțime de imagini care surprind istoria neagră a acestei perioade. Printre ele, aceasta: o mașină mortuară oprește în grabă în fața unei curți din care ies câteva femei îmbrăcate în negru. Șoferul claxonează prelung, femeile se adună lângă mașină și încep să bocească la marginea șoselei, privind către un sicriu sigilat. Scena e retezată brusc după câteva minute, duba mortuară își închide ușile și pleacă în grabă spre cimitir.

Înmormântările se fac pe repede înainte, cu sicriele acoperite și cu câteva rude care păstrează distanța. Preoții cânta în grabă veșnica pomenire, groparii se zoresc și ei să coboare mortul în pământ pentru că mai au și alte solicitări. În ultima perioadă, numărul morților e atât de mare încât angajații firmelor de servicii funerare au ajuns să lucreze peste program.

Sub presiunea pandemiei, moartea a devenit o rutină asupra căreia cei rămași în viață pare că nu mai au timp să mediteze. Am petrecut o zi alături de angajații de la pompe funebre pentru a vedea cum arată ultimul drum al românului răpus de COVID.

Cele mai recente

test Parallax imagini interior

Stilul lui Robert Negoiță de a face administrație, în total dispreț față de respectarea legilor, a ajuns să depășească o linie roșie: interesele imobiliare sunt puse mai presus de protejarea vieților omenești. La ordinul primarului Negoiță, în Sectorul 3 al Capitalei s-au construit, în ultimii ani, în mod ilegal, 11 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz, iar un raport de expertiză obținut de Recorder arată că normele legale de protejare a conductelor n-au fost respectate. Inginerii Transgaz spun că traficul poate produce fisuri în conducte, ceea ce creează risc de explozie. “Nici nu vreau să mă gândesc… nu mai rămâne

ARTICOL TEST. Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.

Test App

Pe 25 noiembrie 2025, Ioan Adomnicăi, un bărbat fără adăpost din Timișoara, a fost luat de pe stradă de un agent de poliție locală, după ce a fost prins la cerșit, împreună cu partenera lui, o femeie nevăzătoare. Cei doi au fost duși la sediul Direcției Generale de Poliție Locală Timișoara. Înainte de a fi amendat și lăsat să plece, Adomnicăi a fost bătut și umilit de agentul care l-a ridicat de pe stradă, chiar în curtea instituției de ordine publică.  Abuzul ar fi trecut probabil neobservat, dacă omul fără adăpost nu ar fi înregistrat pe ascuns momentul reținerii sale. Proba audio prezintă,