Câteva adevăruri despre școala românească de medicină: „În facultate stăm prost la practică. Mai mult de un sfert din ce știu, știu de pe YouTube“

O nouă generație de absolvenți de Medicină a dat, weekend-ul trecut, examenul de rezidențiat, singurul mod prin care pot căpăta dreptul de a practica meseria pentru care s-au pregătit șase ani. Altfel, cu o simplă diplomă de licență, s-ar putea angaja, cel mult, ca distribuitori de medicamente. Ar mai avea opțiunea să lucreze în sistemul privat, dar numai sub supravegherea permanentă a unui medic specialist.

Toți cei cu care am vorbit se plâng că examenul de rezidențiat este o formalitate chinuitoare. O altă rotiță ruginită a aparatului birocratic care îi obligă să tocească mii de pagini pline cu informații pentru a trece un test care nu le evaluează deloc abilitățile practice sau gândirea logică, ci doar puterea memoriei.

Tinerii care vor să ajungă medici își încep cariera trăgând după ei aceste frustrări acumulate în anii de facultate. Am stat de vorbă cu ei pentru a înțelege ce e greșit într-o țară care produce, anual, mii de absolvenți de Medicină și totuși duce lipsă de doctori.

„Când te uiți la televizor și vezi ce se întâmplă prin spitale, ai senzația că e vina celor de sus, dar, de fapt, totul pornește de pe băncile facultății”, ne spune o tânără care tocmai a terminat Medicina la București.

Facultatea e primul contact cu sistemul care îți transmite un mesaj fără echivoc: te lași modelat sau te gândești tot mai serios la plecare. Altfel spus, dacă vă întrebați de ce medicii din noua generație închid ochii la mizeria din spitale, e pentru că la fel s-a întâmplat și în facultate. Studenții au participat la cursuri în săli prost încălzite și și-au luat notițe stând așezați pe scări, pentru că nu erau suficiente scaune. Au lucrat în laboratoare echipate cu calculatoare din secolul trecut, întrebându-se unde se duc cei 9.000 de lei pe an – taxa pe care un student care nu prinde loc la buget trebuie să o plătească. Au făcut practică rar și superficial, iar când și-au dat seama că nu știu ce să răspundă în fața unui pacient, au deschis YouTube-ul și au căutat acolo răspunsurile.

„Profesorii universitari sunt puțini și n-au avut timp de noi în spital. În timpul practicii, unii erau bine intenționați, dar aveau prea mute de făcut și, da, viața pacienților primează. Alții, pur și simplu ne tratau ca pe niște proști“, explică unul dintre viitorii rezidenți.

„În medicină, există un conflict între generații – ne spune un alt tânăr care a dat, duminică, examenul de rezidențiat – dar mai aprig este conflictul din interiorul aceleiași generații. Între noi sunt niște orgolii uriașe… pe la colțuri, prin grupuri de Facebook… nu vrei să știi!“.

Sănătatea din România este văzută, adesea, ca o problemă de sistem. Viitorii medici sunt gata să recunoască faptul că e și o problemă care ține de oameni. Sinceritatea lor n-o să ne vindece pe loc, dar poate că în viitor o să vedem grupuri tot mai mari de medici curajoși, nu doar câte un „nebun“, pe ici pe colo, care se ridică împotriva bacteriilor, împotriva plicurilor, împotriva sistemului.

CITEȘTE ȘI: Protestul medicilor tineri care n-au plecat încă din România